+4 0741 015 959
+4 0741 015 959

Sunt Dr. Fondrea, medic stomatolog pasionat de estetică dentară, atestat în implantologie orală și fondator al Clinicii Dental Design.

„Mi-am ales această profesie din copilărie, de când îmi strângeam dinții de lapte fiindcă îmi plăcea să-i privesc. Am urmat cursurile Facultății de Medicină Dentară pe care am absolvit-o în 2005, obținând la examenul de licență nota 9,41. Au urmat o serie de specializări: atestat în implantologie orală, specialist Lumineers și Snap-On Smile, nenumărate cursuri și mult, mult studiu individual pentru a mă perfecționa. Am peste 15 ani de experiență în reabilitări complexe, perioadă în care am fondat cel mai citit și interactiv blog de stomatologie din România și am efectuat peste 30.000 de consultații și planuri de tratament.

La fel ca mulți alți tineri, am vrut, la un moment dat, să părăsesc România. Întâmplător, drumul meu spre a pleca din țară a trecut prin Timișoara. Tot întâmplător, mi-am zis că în timpul necesar definitivării actelor de emigrare, ar fi util să fac ceva aici, și am făcut, iar apoi totul „s-a legat”.

Povestea clinicii a început în 2008, în primele zile ale primăverii. Nu aveam nimic decât un nume: Dental Design. Eram o foaie goală și puteam scrie ce voiam pe ea, dar nu știam ce... Ce era Dental Design atunci? Nimic. Era doar un vis, o idee, un concept, o viziune... aceea de a fi un medic bun, de a face bine, de a dărui zâmbete. Am devenit „Dr. Fondrea” odată cu împlinirea acestui vis prin tot ceea ce înseamnă clinica Dental Design.

Mi-am dat seama că eu singur pot ajuta un număr limitat de oameni (nu spun pacienți, pentru că fiecare pacient e un OM), astfel că am dezvoltat o echipă de profesioniști, dornici ca și mine să atingă excelența în medicina dentară. Efortul nu a fost mic, ci din contră, a fost nevoie de multă ambiție, determinare și, în primul rând, multă muncă. Timișoara mi-a dat motivul să dau o șansă României, iar Dental Design este dovada vie că poți face performanță și aici.”

Vezi cine suntem și cum gestionăm cazurile în beneficiul pacienților noștri

Promisiunea mea pentru tine este că toată dedicarea mea și a întregii mele echipe va fi pusă în acel detaliu care face diferența între o banală plombă și un zâmbet armonios.

"Scopul meu a fost ca, în cadrul cabinetelor și a sălii de radiologie, dotate după cele mai moderne standarde internaționale în domeniu, clinica Dental Design să reunească toate specializările pentru ca tu să primești tratamentul complet aici, la noi. De asemenea, medicii sunt specializați în fiecare ramură a stomatologiei, pentru ca tratamentul să fie efectuat de un medic pregătit să rezolve exact problema pe care o are fiecare pacient în parte, astfel încât actul medical să aibă specificațiile date de literatura de specialitate. Pe lângă acestea, este evidentă nevoia de aparatură și de materiale performante, biocompatibile și calitative. Toate aceste aspecte sunt reunite în cadrul clinicii, fără a face nici cel mai mic compromis, iar tu vei fi în siguranță fiindcă dezinfectarea și sterilizarea sunt priorități absolute.

În afara actului medical, un aspect deosebit de important este primirea pacientului, modul în care decurge timpul de așteptare (chiar dacă acesta este redus la minim) și întreaga infrastructură a clinicii, care a fost gândită din temelii pentru ergonomie, confort și relaxare. Îmi plac lucrurile bine făcute și sunt mereu orientat spre rezultat. Consider că un stomatolog trebuie să își continue educația mereu, să îi pese cu adevărat de cel pe care îl tratează și să acționeze în cadrul unor norme morale, etice și profesionale clare, de care să fie mândru atunci când, seara, pune capul pe pernă".

Lasa-ne numarul de telefon

si te sunam noi
Datele tale de contact vor fi prelucrate conform politicii de confidențialitate care poate fi consultata aici.


"Sunt și absolvent al Școlii de Artă – secțiunea grafică, și am fost mereu atras de artă și de aspectul artistic al fiecărui colțișor din viața mea, dar și de execuția medicală și estetică a lucrărilor dentare. Dental Design nu este un nume ales pentru că sună bine, ci descrie modul meu și al echipei mele de a face stomatologie: îmbinând estetica cu funcționalitatea. Stomatologia nu înseamnă doar extracții și plombe, ci mult mai mult. Este artă, pictură, sculptură, modelaj, psihologie, dar totodată și știință exactă, precisă și logică.

De ce fac asta, de ce îmi impun aceste standarde mie și echipei mele? Răspunsul e simplu: căutarea perfecțiunii! Îmi place, mă simt împlinit și mulțumit la finalul zilei, aducând zâmbetul pe chipul oamenilor. Și știu că, împreună cu cei mai buni profesioniști, folosind tehnici de avangardă și materiale de ultimă generație, perfecțiunea este mai aproape de a fi atinsă."

LOCUL UNDE ȘTIINȚA ÎNTÂLNEȘTE ARTA

Conform unui scriitor francez, Luc de Clapiers, „Perfecțiunea unei pendule nu este de a merge repede, ci regulat”. 
Clinica Dental Design s-a născut făcând din căutarea perfecțiunii un scop spre care tindem, fie că este vorba de primirea, de educarea sau de tratarea efectivă a pacientului. Echipa medicală acoperă toate specializările din domeniul stomatologiei, pentru ca tu să primești tratamentul de care ai nevoie. Îți oferim soluții stomatologice complete, gândite pentru tine, astfel încât să te bucuri din nou de un zâmbet minunat.

Unde ne gasesti?

Str. Diaconu Coresi nr. 20
Timisoara, Romania
Luni – Vineri: 09:00 – 21:00

Ai o intrebare pentru noi?

Ne poti suna la
+4 0741 015 959

Ne poti scrie la
office@dentaldesign.ro

Copyright © 2024. Toate drepturile rezervate.
Sună-neScrie-ne
phone-handsetmenu