Molarii de minte, mai cunoscuți sub denumirea de măselele de minte, sunt reminiscențe ale unui moment în evoluția omenirii, când pentru alimentația curentă omul avea nevoie de o dantură mai extinsă. Evoluția a redus treptat funcția molarilor de minte, așa că aceștia nu au mai fost o necesitate. Ca urmare, corpul uman a început să-i elimine.
Eliminarea s-a produs prin micșorarea maxilarului, ceea ce nu a mai lăsat loc molarilor de minte să se dezvolte normal. De aceea, în momentul în care ei se formează și cresc, ajung să se poziționeze nefiresc, dăunând celorlalți dinți funcționali. Astfel, dacă aceștia pun presiune pe dinții alăturați, riscând să-i deplaseze și să le altereze funcțiile, molarii de minte necesită a fi extrași.
Sunt destul de frecvente cazurile în care, datorită poziției molarilor de minte, extracția lor presupune o intervenție mai complicată, ceea ce impune efectuarea acesteia de către un specialist în chirurgie stomatologică sau maxilo-facială. Totuși, de cele mai multe ori, intervenția este simplă, nu necesită o pregătire prealabilă (cum ar fi, tratamentul antibiotic înainte și după extracție), iar recuperarea este una rapidă.
Nu în toate cazuri se recomandă însă extracția molarilor de minte. În cazul în care aceștia au o poziție normală și se pot trata corespunzător, molarii de minte pot rămâne pe arcadă fără să provoace disconfort, dar necesită a fi verificați periodic.
Colegul nostru, Dr. Bogdan Fondrea detaliază pe tema molarului de minte într-un material video interesant: