După cum îi spune și numele, estetica dentară este acea parte a stomatologiei care se ocupă cu aspectul dinților. Totuși, această definiție este una incompletă deoarece această ramură nu se poate desfășura sau se desfășoară foarte rar independent de actul medical.
Mai exact, estetica dentară începe dinspre general și merge către detaliu și vine ca o completare a actului medical, astfel încât să se atingă obiectivele de sănătate, funcționalitate și frumusețe.
Aplicarea doar a tehnicilor de estetică fără să se efectueze un tratament medical minuțios nu este recomandată. De exemplu, dacă se aplică fațete pe dinți nesănătoși, durabilitatea lucrării și, implicit, confortul pacientului vor avea de suferit, ca să nu mai vorbim de costuri, fiind evident că toată investiția în lucrările estetice va fi complet inutilă. Chiar dacă rezultatul, respectiv dinți albi și drepți, este unul rapid, de cele mai multe ori, neglijarea aspectelor medicale va dăuna mai mult pacientului decât aspectul fizic nesatisfăcător al dinților lui.
Realizarea unor lucrări protetice, în cazul acesta fațete dentare, pe niște dinți netratați necorespunzător inițial (din considerente legate de timp și bani), îi va aduce pacientului, pe termen mediu și lung, mult mai multe deservicii decât respectarea unor principii corecte, și anume rezolvarea tuturor problemelor medicale și funcționale într-o primă etapă, și abia apoi realizarea unor lucrări protetice care să rezolve aspectele estetice așa cum își dorește pacientul. Așadar, estetica dentară trebuie să se bazeze pe percepte clare corecte din punct de vedere medical și biologic.
Bineînțeles, în orice tratament de estetică dentară se ține cont de preferințele pacientului, dar acest aspect are loc în anumite limite, respectiv atunci când pacientul este deja sănătos, asta însemnând că dinții aflați sub aceste elemente au fost tratați, iar aplicarea unor lucrări în condiții de siguranță este posibilă, tocmai pentru ca aceste lucrări estetice să fie eficiente, funcționale și de durată.
Colegul nostru, Dr. Bogdan Fondrea, clarifică mai multe aspecte legate de acest subiect într-un material video interesant: