O mare parte dintre pacienții care se adresează unui medic stomatolog au în vedere doar partea estetică a tratamentului. Concentrarea strict pe această parte, sare etapele esențiale ale unui tratament stomatologic, respectiv redobândirea stării de sănătate și obținerea funcționalității.
Bineînțeles, aspectul estetic este important, dar este necesar să se acorde o atenție specială etapelor prealabile, fără de care realizarea unor fațete dentare poate să fie nu în folosul, ci în detrimentul pacientului.
Estetica dentară cuprinde o serie de tratamente și proceduri, unele dintre cele mai renumite fiind aplicare fațetelor ceramice. Acestea sunt niște piese făcute de un tehnician în laboratorul dentar, din material ceramic, și sunt aplicate de către medic pe suprafața vizibilă a dintelui dându-i astfel, forma și culoarea dorită de pacient. Dinții sunt pregătiți pentru lipirea fațetelor prin efectuarea tratamentelor necesare în vederea obținerea stării de sănătate, după care se acordă atenție aspectului funcțional, respectiv unei mușcături corecte. Odată ce aceste etape au fost definitivate, se realizează și se aplică fațetele.
Din perspectiva avantajelor, fațetele sunt o opțiune excelentă de natură estetică, putând rezolva cazuri dificile prin metode minim invazive, cu condiția respectării parametrilor medicali și functionali, nefiind recomandată aplicarea fațetelor dentare dacă nu există o bază medicală și funcțională solidă. De asemenea, este de precizat că, atunci câand obiectivul tratamentului estetic este inclusiv îndreptarea și alinierea danturii, efectuarea unui tratament ortodontic este o alternativă foarte eficientă pe termen lung, comparativ cu aplicarea fațetelor dentare.
Dr. Bogdan Fondrea vorbește despre fațetele dentare și aspectele medicale pe care le implică acestea într-un material video cuprinzător: